Administrație

Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud a finalizat o etapă din proiectul de reabilitare energetică

La Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud a fost finalizată o etapă importantă din cadrul proiectului de reabilitare energetică, iar astfel o parte din clădire a căpătat o înfățișare modernă, lucrările fiind efectuate cu respectarea cerințelor specifice principiilor dezvoltării durabile.

Lucrările în cadrul proiectului „Reabilitare energetica Spital Pneumoftiziologie Aiud”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, cu o valoare totală de 8,7 milioane de lei (din care 5,5 milioane reprezentantând finanțare nerambursabilă și 3,2 milioane de lei cofinanțare Consiliul Județean Alba) au început în martie 2020 și au termen de finalizare 12 luni.

Implementarea proiectului este importantă pentru confortul ulterior al pacienților și cadrelor medicale, dar și pentru desfășurarea activității medicale în cele mai bune condiții, respectiv pentru respectarea politicilor de mediu și, de asemenea, pentru reducerea cheltuielilor energetice.

Suntem conștienți că orice lucrări de reabilitare, indiferent de natura și complexitatea lor, creează, implicit, un disconfort pacienților, cărora, cu această ocazie, le mulțumim pentru înțelegere și îi asigurăm că scopul este unul comun, spre binele tuturor. Lucrările se desfășoară cu respectarea tuturor măsurilor de protecție în actualul context epidemiologic.

Obiectivul general al proiectului este creșterea eficienței energetice a clădirilor administrate de Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud. Activitatea spitalului se desfășoară în clădiri care înregistrează un grad avansat de uzură ca urmare a vechimii și exploatării. Cheltuielile energetice legate de exploatarea imobilului sunt mari din cauza soluțiilor tehnice existente la momentul edificării clădirii. Obiectivele specifice ale proiectului sunt diminuarea cu cel puțin a 80% a emisiilor în atmosferă a gazelor cu efect de sera și utilizarea energiei solare, care este nepoluantă, inepuizabilă și sigură.

Spitalul de Pneumoftiziolofgie Aiud, unitate medicală subordonată Consiliului Județean Alba, a tratat, în 2019, în regim de spitalizare continuă și de zi 2.340 de cazuri, iar în cadrul ambulatoriului de pneumologie și în cadrul Dispensarului TBC au fost acordate 5.637 de consultații medicale de specialitate.

În aprilie 2020 spitalul a fost desemnat, prin ordin de ministru, unitate medicală care asigură asistență pacienților diagnosticați cu SARS-CoV-2 și a intrat, astfel, în prima linie în lupta împotriva CoVid-19. Până în prezent, au primit îngrijiri medicale de specialitate un număr de 365 de pacienți pozitivi, dintre aceștia 34 fiind transferați la alte spitale. Cel mai tânăr pacient vindecat în cadrul unității are 16 ani, iar cel mai vârstnic 91 de ani. În total, au fost înregistrate 2 decese. În prezent, în unitatea medicală se află internați 28 de pacienți pozitivi. Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud își va crește capacitatea în următoarea perioadă cu încă 20 de paturi.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.