Național

Cod galben de ploi și vânt puternic, în mare parte a țării. La munte va ninge

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi și vânt în mare parte a țării, inclusiv în Alba.

În intervalul 13 octombrie, ora 10:00 – 13 octombrie, ora 21:00 se vor înregistra intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării. În intervalul menționat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 90…100 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali. Temporar vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55…65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova de peste 70…85 km/h.

În cea mai mare parte a țării temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest și local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte.

La munte va ninge

De asemenea, în intervalul 13 octombrie, ora 21:00 – 14 octombrie, ora 18:00 se vor înregistra intensificări puternice ale vântului. În intervalul menționat, în zona Munților Apuseni și în Carpații Orientali vântul va sufla tare, cu viteze ce vor depăși 90…100 km/h. În Maramureș, cea mai mare parte a Crișanei și în nord-vestul Transilvaniei, temporar vor fi intensificări, cu rafale în general de 55…65 km.

În cursul nopții de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, pe crestele Munților Apuseni și ale Carpaților Orientali se vor mai semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.