Social

Alți cinci salariați de la Asistență Socială și Protecția Copilului, testați pozitiv CoVid-19

Alți cinci angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC) Alba au fost testați pozitiv CoVid-19, potrivit unui comunicat transmis, joi, Agerpres, de către Biroul de Presă.

„În urma procedurii de prelucrare individuală a probelor din eşantioanele personalului angajat, care ieri (miercuri – n.r.) au avut rezultate incerte, situația privind infectarea cu noul coronavirus este următoarea: din eşantionul cu 6 angajați din zona Aiud, un angajat este confirmat pozitiv; din eşantionul cu 3 salariați din zona Alba Iulia a fost confirmat pozitiv un salariat; din eşantionul cu 10 angajați care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de evaluare complexă, un salariat este confirmat pozitiv”, se arată în comunicatul DGASPC.

De asemenea, potrivit sursei citate, rezultatele primite de la DSP au confirmat infectarea a două persoane care îşi desfăşoară activitatea în sediul DGASPC Alba, după ce cu o zi înainte a fost confirmat cu CoVid-19 un alt salariat.

„Angajații contacți direcți cu cel mai mare risc de infectare au fost testați individual în această dimineață”, se precizează în comunicat.

Totodată, DGASPC a efectuat o dezinfecție a tuturor spațiilor comune şi a birourilor din sediul instituției, fără a fi întreruptă activitatea.

Potrivit comunicatului, a fost testat şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități din Gârbova şi beneficiarii ocrotiți în cele 11 unități de asistență socială din Abrud şi Câmpeni. În urma prelucrării probelor prelevate, virusul nu a fost detectat la cei 117 beneficiari (96 de persoane adulte cu dizabilități şi 21 de copii/tineri) din zona Abrud şi Câmpeni. Analizele de laborator au indicat rezultate incerte pentru un eşantion de 7 persoane, din cei 35 de angajați, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul centrelor rezidențiale din Gârbova.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.