Social

Controale polițienești pe calea ferată pentru limitarea epidemiei de coronavirus

Polițiștii de la transporturi au desfășurat activități în cadrul în cadrul unei acțiuni care a avut loc la nivel național, pentru limitarea efectelor pandemiei cu noul coronavirus și creșterea siguranței călătorilor.

Au fost făcute controale pe trenurile de călători și în stațiile de cale ferată, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

Miercuri, 28 octombrie, Direcția de Poliție Transporturi a organizat, la nivel național, o acțiune care a avut ca scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și verificarea modului de aplicare a dispozițiilor legale pentru limitarea creșterii numărului de infectări în rândul populației, ca urmare a pandemiei SARS-CoV-2.

Polițiștii Serviciului Transporturi Alba au efectuat verificări în șase stații de cale ferată și în patru trenuri de călători.

Au fost legitimate 32 de persoane și au fost depistate trei persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni, din care una a fost prinsă în flagrant delict.

Au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.105 lei, din care 3 la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de CoVid-19.

De exemplu, în urma unei sesizări făcută de un cetățean care se afla pe terasa unui bar din stația CF Teiuș, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Teiuș au efectuat cercetări și, la scurt timp, l-au identificat pe un tânăr de 20 de ani, din județul Sibiu, care-i furase reclamantului telefonul mobil. Telefonul mobil a fost restituit păgubitului, iar față de tânărul bănuit de furt a fost întocmit dosar penal.

La acțiune, polițiștii din cadrul Serviciului Transporturi au fost sprijiniți de reprezentanți CFR Călători.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.