Social

Modificare legislativă. Se poate intra în pușcărie și pentru un singur copac tăiat ilegal

Tăierea ilegală sau furtul de arbori va constitui infracțiune indiferent de cuantumul prejudiciului cauzat, chiar și în cazul tăierii sau sustragerii unui singur arbore, potrivit modificărilor aduse de Parlament infracțiunilor silvice prin Legea nr. 197 din 07.09.2020 pentru modificarea Codului Silvic.

Totuși, „modificările aduse infracțiunilor prevăzute în Codul silvic, nu sunt suficiente pentru a descuraja și reduce activitățile infracționale de acest gen”, este de părere Ioana Zorilă, avocat la Iordăchescu & Asociații.

În încercarea de a opri exploatarea ilegală a materialului lemnos, legislatorul a prevăzut că ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește, în această situație modalitatea de sancționare rămânând nemodificată.

Infracțiunea are și variante agravate, care nu au suferit modificări, cu excepția părții introductive a alin. (2) al art. 107 Cod silvic, care prevede faptul că limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) și (1¹) se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori paralizantă, în timpul nopții, în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național sau de către personalul silvic.

„Cea mai importantă modificare adusă prin Legea nr. 197 din 07.09.2020 în materia infracțiunilor prezentate este înlăturarea condiționării existenței infracțiunilor de tăiere, respectiv furt de arbori, de cuantumul pagubei produse”, afirmă Ioana Zorilă, avocat la Iordăchescu & Asociații.

Potrivit vechii reglementări, pentru a putea fi reținute infracțiunile de tăiere ilegală și/sau furt de arbori, era necesară îndeplinirea unei condiții de gravitate a prejudiciului, respectiv, să se fi produs o pagubă ce depășea de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior pe fiecare act material în parte, sau cumulat pe cel puțin două acte materiale comise în interval de un an. Ca atare, în măsura în care fapta de tăiere ilegală și/sau furt de arbori nu cauza un prejudiciu care să depășească de cel puțin 5 ori prețul unui metru cub de masă lemnoasă, nu se putea reține săvârșirea unei infracțiuni la regimul silvic, fapta putând atrage în acel caz răspunderea disciplinară, materială, civilă sau contravențională.

În actuala reglementare, având în vedere înlăturarea acestei condiții, fapta de tăiere ilegală și/sau furt de arbori, va constitui infracțiune indiferent de cuantumul prejudiciului cauzat, chiar și în cazul tăierii și/sau sustragerii unui singur arbore.

O modificare mai puțin așteptată, însă la fel de importantă, este acea că s-a procedat la dezincriminarea tăierii fără drept de material lemnos din afara fondului forestier național. Astfel, noua formă a articolului 107 Cod silvic nu mai prevede ca fiind infracțiune tăierea fără drept de arbori din vegetația forestieră aflată în afara fondului forestier național, prevăzută în vechea reglementare. „Apreciem că legiuitorul ar trebui să-și reconsidere poziția față de acest aspect, având în vedere faptul că în afara fondului forestier național se află potrivit rezultatelor Inventarului Forestier Național, peste 500.000 ha de păduri, care rămân astfel fără protecție, fiind expuse defrișării în mod «legal»”, este de părere avocatul Ioana Zorilă.

„Raportat la cele prezentate, deși considerăm că este nevoie de o reformă în ceea ce privește reglementările aferente domeniului silvic, apreciem că, din păcate, modificările aduse infracțiunilor prevăzute în Codul silvic, nu sunt suficiente pentru a descuraja și reduce activitățile infracționale de acest gen”, încheie Ioana Zorilă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.