Administrație

Ceremonie militară cu efective reduse și fără public la Alba Iulia

Foto: Marinela Brumar (Agerpres)

O ceremonie militară cu efective reduse, fără tehnică militară și fără public a fost principalul eveniment organizat de Ziua Națională a României la Alba Iulia, la Monumentul Unirii, organizatorii limitând numărul celor prezenți – soldați, oficialități, invitați, jurnaliști – la maxim 100.

Jandarmii au permis accesul în perimetrul respectiv având în vedere respectarea numărului de persoane permis de cadrul legal și de Hotărârea de Guvern nr. 967 din 14 noiembrie. Potrivit legislației în vigoare, este permisă organizarea de adunări publice cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu respectarea anumitor măsuri – purtarea obligatorie a măștii de protecție și păstrarea distanțării fizice.

Ceremonialul a debutat cu intonarea Imnului Național, după care prefectul Nicolae Albu a depus o coroană de flori la Monumentul Unirii și a dat citire mesajului premierului Ludovic Orban. La final, s-a păstrat un moment de reculegere.

Militarii prezenți fac parte din structurile Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

În anii trecuți, zeci de mii de oameni asistau la parada militară de la Alba Iulia.

Manifestările dedicate Zilei Naționale au avut loc la Alba Iulia fără public, fiind însă transmise online de către organizatori.

Alba Iulia s-a aflat până luni noapte în carantină pentru 14 zile. În cursul serii de luni, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba a decis ca măsura să nu fie prelungită. Însă, după câteva ore, s-a adoptat o nouă hotărâre, prin care s-a dispus o nouă carantină zonală timp de 7 zile. Hotărârea care stabilește instituirea măsurii din 1 decembrie, ora 0,00, a intrat în vigoare efectiv după publicarea acesteia, marți după-amiază, în Monitorul Oficial.

„Un 1 Decembrie, din păcate, atipic. Am zis că e, poate, cel mai umbrit după Revoluție încoace. Sigur, este vina acestei pandemii care, din păcate, face ravagii. Marea mea supărare este că, deși s-a hotărît aseară (luni – n.r.) în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență ieșirea din carantina în care e orașul de două săptămâni, tocmai pentru sărbătorirea Zilei Naționale, libera circulație și participarea oamenilor la evenimentele pe care le-am conceput, din păcate, azi noapte am primit vestea că carantina se prelungește cu o săptămână la insistența Institutului Național pentru Sănătate Publică. Eu cred că, în această zi, trebuia să fie ridicată carantina chiar dacă, după 2-3 zile, considerau dânșii că trebuia reinstaurată”, a declarat, pentru Agerpres, primarul Gabriel Pleșa (USR-PLUS).

Edilul a adăugat că își dorește să nu mai fie niciun 1 Decembrie sărbătorit astfel.

„Îmi doresc să ieșim din această pandemie mai uniți și să prețuim, din nou, valorile naționale, morale și creștine. (..,). Cred că întotdeauna 1 Decembrie trebuie să fie un moment important pentru țară”, a conchis primarul municipiului Alba Iulia.

Potrivit DSP, rata de infectare era marți în Alba Iulia de 7,97, cu 612 cazuri depistate în ultimele 14 zile.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.