Social

Un tânăr din Totoi este anchetat după ce a împuşcat un câine comunitar

Fotografie de arhivă

Trei infracțiuni au fost reținute de polițiști în sarcina unui bărbat din comuna Sântimbru care ar fi împușcat un câine comunitar cu o armă deținută ilegal, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.

Polițiştii Postului de Poliție Sântimbru au întocmit dosar de cercetare penală față de un bărbat de 32 de ani, din localitatea Totoi, comuna Sântimbru, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de uciderea animalelor, fără drept, deținerea sau portul fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării şi uz de armă neletală, fără drept.

„În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în după amiaza zile de 30 noiembrie, în timp ce se afla în curtea locuinței sale, ar fi folosit o armă neletală cu alice şi ar fi împuşcat un câine comunitar care i-a intrat în curte. La scurt timp, animalul a decedat, pe o stradă din localitate. Ulterior, bărbatul s-ar fi deplasat pe malul râului Mureş unde ar fi ascuns arma pentru a cărui deținere nu era autorizat”, se menționează în comunicat.

Arma a fost găsită şi indisponibilizată de către polițişti, în vederea continuării cercetărilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.