Social

Proiect internațional. Urmele castrului roman de la Apulum, valorificate „in situ”

Muzeul Principia din Alba Iulia, în interiorul căruia se păstrează „in situ” urme importante ale unei clădiri romane de acum 1.800 de ani, figurează pe lista obiectivelor aflate pe Ruta culturală a împăraților romani care vor fi puse în valoare cu ajutorul tehnologiei prin proiectul ISTER.

Potrivit unui comunicat transmis joi, demersul este posibil prin proiectul „Conectarea rutelor romane istorice din regiunea Dunării” (ConnectIng hiSTorical Danube rEgions Roman routes) – acronim ISTER, finanțat prin Programul transnațional al Dunării-Interreg şi în care Primăria Alba Iulia are calitatea de partener, alături de organizații din țările riverane Dunării.

Perioada de derulare a proiectului este până la finalul anului 2022, valoarea totală a bugetului alocat Primăriei Alba Iulia fiind de 659.500 lei, din care suma nerambursabilă se ridică la 646.310 lei.

Rezultatul central al proiectului pentru Alba Iulia se va concretiza în realizarea şi punerea în funcțiune a unui ansamblu interactiv, în interiorul Muzeului Principia.

„Soluția va permite vizitatorilor să descopere, într-un mod interactiv, zestrea romană de excepție a oraşului Alba Iulia, dar şi să intre în atmosfera anticului Apulum (denumirea latină a oraşului Alba Iulia). Ansamblul interactiv va permite localnicilor şi turiştilor să descopere, într-un mod interactiv, secvențe importante petrecute pe aceste meleaguri în urmă cu aproape două milenii”, se menționează în comunicatul transmis de Primăria Alba Iulia.

„Plimbări” virtuale de la Apulum la Roma sau în alte spații geografice importante ale vremii, vizualizarea de galerii cu imagini după piese de epocă romană descoperite la Alba Iulia, descifrarea mesajelor unor inscripții descoperite la Alba Iulia, cunoaşterea unor aspecte importante din vremea staționării la Apulum a Legiunii a XIII-a Gemina, singura legiune care a staționat pe teritoriul Daciei pe toată perioada ocupației romane sunt câteva dintre „opțiunile” pe care le vor avea la îndemână vizitatorii muzeului.

„Proiectul ISTER este încă o dovadă a preocupărilor constante ale echipei Primăriei de a avea un dialog tot mai consistent al prezentului cu trecutul, iar prin inițiative cum este cea de față şi cu viitorul. Este unul dintre proiectele care valorifică patrimoniul cultural de excepție al oraşului, care se cere redescoperit şi repovestit localnicilor, dar şi turiştilor români şi străini”, a afirmat, citat în comunicatul de presă, primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleşa.

Prin scopul său, ISTER abordează dimensiunea teritorială a rutelor romane în zona Dunării, ca element transnațional continuu care trece granițele statelor dunărene şi oferă multiple oportunități pentru schimburi şi dezvoltare în comun. Principalul obiectiv al proiectului este redescoperirea şi revitalizarea rețelei străvechi de drumuri romane de-a lungul Dunării, ca factor esențial pentru promovarea dezvoltării teritoriale bazate pe valorificarea durabilă a patrimoniului cultural şi natural (în special pe rutele romane).

În Muzeul „Principia” este valorificată o parte a clădirii în care şi-a avut sediul comandamentul Legiunii a XIII-a Gemina, singura legiune care a staționat în Dacia pe toată perioada ocupației romane. Zona interioară păstrează „in situ” urme importante ale clădirii de acum 1.800 de ani.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.