Învățământ

Se reorganizează programa școlară. Două materii se contopesc într-un singură

De ce dispar Istoria și Geografia din programa școlară? Acestea se vor contopi într-o singură materie, însă ce impact va avea asupra elevilor?

Probabil, cea mai mare schimbare în materia școlară în anul 2021 va fi faptul că Istoria și Geografia se vor contopi într-o singură materie. Astfel, se va forma materia „Studii Sociale”.

„Ce te faci când observi cum alții, mai puțini la număr, își păstrează acest drept, disciplină studiată de copiii lor numindu-se, să zicem, Istoria Minorităților și Tradițiilor acelei minorități? Observi cum Istoria Românilor se topește în larga aglomerare a Științelor Sociale și te întrebi de ce… La fel te întrebi când vine vorba despre geografie, dar nu numai”, susține profesorul Florinel Agafiței, din Focșani, conform adevărul.ro.

Acesta crede că se dorește reducerea semnificativă a zestrei cunoașterii individuale, prin „crearea omului nou”, axat pe nișe precum domeniul bancar, informatica și sportul în locul artelor, geografiei, literaturii și istoriei. Se pare că aceasta nu va fi singura schimbare din programul școlar al anului 2021. Ministerul Educației a vorbit despre o varinată în care să fie eliminată Limba latină din materiile obligatorii pe care elevii ar trebui să le studieze.

De asemenea, orele de limbă modernă, fizică, chimie, biologie vor fi reduse la două, în loc de patru.

O materie pentru descoperirea fake-news-urilor

Sistemul de învățământ românesc evoluează, spun specialiștii. Ministerul Educației a anunțat că o nouă materie va apărea în programa școlară a anului viitor, una destul de potrivită contextului social actual al României. Mai exact, această nouă materie se va numi „Educația media” și va ajuta elevii să descopere știrile false care se propagă cu mult prea multă ușurință în mediul online.

În acest sens s-a demarat un proiect de colaborare între Ministerul Educației și Cercetării, alături de Centrul pentru Jurnalism Independent. Monica Anisie, actualul ministru al Educației, s-a arătat foarte entuziasmată de acest proiect și consideră că acesta se va dovedi un mare succes în momentul în care va fi pus în aplicare.
„Școala este locul în care se pun bazele noii generații de cetățeni, iar educatorii sunt primii care dau formă viitorului. Un viitor din ce în ce mai conectat și în care elevii au nevoie de competențe noi, care să îi ajute să fie cetățeni informați și responsabili. Sunt convinsă că profesionalismul experților din Ministerul Educației, implicarea profesorilor și experiența CJI vor contribui la îndeplinirea obiectivelor acestui program”, a declarat ministrul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.