Național

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-CoViD au ajuns în România

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-CoViD-19 au ajuns în România, vineri, pe cale terestră, fiind aduse cu un camion special care a trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Claudia Ardelean, a declarat pentru Agerpres că transportul a avut un culoar dedicat de trecere, iar formalitățile de frontieră au fost făcute rapid.

„Camionul a avut un culoar special de trecere, iar de la frontieră se va îndrepta spre București”, a spus Ardelean.

La frontieră, transportul a fost întâmpinat de către șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, și de șeful Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiță.

Camionul cu primele doze de vaccin alocate României va fi escortat până în Capitală de echipaje ale Poliției Rutiere și Jandarmeriei.

Vaccinurile ar urma să ajungă sâmbătă la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru național de stocare a vaccinurilor împotriva CoViD-19.

Vaccinarea începe duminică în zece spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în luptă împotriva CoViD-19.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.