
Există câteva locuri și evenimente care îi fac pe oameni să fie mai neglijenți, gândindu-se că în acele contexte nu există riscuri atât de mari. Cu toate acestea, locurile respective sunt cele mai periculoase din punct de vedere al transmiterii virusului.
Școlile și birourile nu se numără printre aceste locuri, după cum multă lume ar crede, potrivit studiului realizat de Centrul Medical al Universității din Mississippi, a scris Digi24.
Cei mai mulți oameni s-au infectat acasă, prin musafiri, sau în timpul adunărilor interioare. La școală și la locul de muncă regulile sunt respectate mai cu strictețe, dar când oamenii stau în casă se gândesc că sunt protejați de virus. Astfel sunt neglijate restricțiile impuse de lege.
Până acum au fost închise școlile, restaurantele, sălile de sport, teatrele, cinematografele, iar călătoriile au fost limitate. Cu toate acestea, numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a continuat să crească. ABC News au scris că acest lucru s-a întâmplat din cauza întâlnirilor private, interioare.
„Adunările informale ar fi putut juca un rol important în răspândirea bolii, pentru că sunt greu de verificat, iar oamenii sunt mai neglijenți când vine vorba de recomandări privind purtarea măștii și distanțarea socială”, a declarat dr. John Brownstein, epidemiolog al Boston Children’s Hospital.
El a precizat că 70% dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 în New York s-au infectat la adunări private. Totodată, cazurile CoViD-19 la copii nu au apărut în urma deschiderii școlilor, ci a întâlnirilor sociale sau la joacă.
Comentarii recente