Social

Focar de CoViD-19 confirmat într-un centru rezidențial

Un nou focar de CoViD-19 a fost depistat în județul Alba în cadrul unui centru rezidențial, unde au fost testate pozitiv 11 persoane, a informat, marți, Direcția de Sănătate Publică (DSP).

Potrivit unei informări transmise Agerpres, după prelucrarea luni, în județ, a 708 probe, au fost testate pozitiv 101 persoane, dintre care 11 la un Centru de îngrijire persoane și asistență socială.

În mediul urban, cele mai multe cazuri au fost depistate în Alba Iulia, respectiv 30 și Aiud – 6.

În mediul rural au fost testate pozitiv 30 de persoane, dintre care 5 în comuna Mihalț și 4 în Crăciunelu de Jos.

De la mijlocul lunii martie, în Alba au fost depistate pozitiv 12.581 persoane, dintre care 11.452 s-au vindecat, iar 329 au decedat. Numărul cazurilor active este, marți, de 800.

În total, la nivel județului Alba au fost efectuate 142.742 de teste.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.