Social

Bobotează 2021. Apa sfințită va fi distribuită doar îmbuteliată

Biserica Ortodoxă celebrează, miercuri, Botezul Domnului sau Boboteaza, evenimentele liturgice prilejuite de această sărbătoare urmând a se desfășura în acest an cu respectarea regulilor sanitare.

Credincioșii prezenți pe Dealul Mitropoliei de Bobotează vor fi doar binecuvântați prin stropire cu Aghiasma Mare de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, iar apa sfințită o vor primi îmbuteliată.

Patriarhia Română subliniază că nu vor mai exista vase mari cu apă ca în anii precedenți, ci credincioșii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată la Catedrala Patriarhală, începând cu ora 7,00, lângă Altarul de vară, pentru a se evita aglomerarea la distribuirea acesteia.

Miercuri, între orele 9,30 – 12,00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare.

Numită teologic și Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, Boboteaza amintește de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan.

În ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, la rugăciunile arhiereilor și preoților se sfințește Agheasma Mare. Creștinii ortodocși pot lua pe nemâncate din Agheasma Mare în perioada 5 ianuarie – 14 ianuarie și la recomandarea duhovnicului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.