Social

Mai bine de un sfert dintre locuitorii Aiudului nu au contract de salubritate

Aproximativ o treime din populația municipiului Aiud nu are încheiat un contract de salubritate cu firma care colectează deșeurile, potrivit unor informații publicate pe pagina de Facebook a Primăriei.

„Fiecare cetățean este obligat să dețină un contract cu operatorul de salubritate. 16.217 aiudeni sunt acoperiți printr-un asemenea contract – deci plătesc pentru deșeurile pe care le produc; 6.650 aiudeni nu sunt acoperiți printr-un asemenea contract”, se menționează în postarea Primăriei municipiului Aiud.

Un calcul simplu arată că dintre cei peste 22.800 de locuitori ai municipiului Aiud, doar 70% au un contract încheiat cu operatorul de salubritate.

Potrivit reprezentanților Primăriei, cetățenii care nu dețin un contract sunt obligați să plătească o taxă specială de salubritate, introdusă în anul 2015.

Într-o postare ulterioară, reprezentanții Primăriei au precizat că dintre cei 6.650 de cetățeni care nu sunt acoperiți de un contract de salubritate, „643 și-au lămurit statutul, dovedind faptul că nu a locuit nimeni în imobilul pentru care nu exista contract pentru salubritate sau plătind sumele restante”.

În prezent, la nivelul municipalității se află în dezbatere publică actualizarea metodologia de declarare, aplicare, calculare și achitare a taxei speciale de salubritate, aprobată prin HCL nr. 170/2015. Actualizările presupun stabilirea unui calendar exact privind somarea cetățenilor de către operator și reglarea statului pe care îl are fiecare cetățean.

One Comment

  1. Pingback: Mai bine de un sfert dintre locuitorii Aiudului nu au contract de salubritate – My Blog

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.