
Un porc transportat în remorca unui autovehicul a sărit luni din aceasta în zona unei stații de autobuz din municipiul Sebeș, fără ca șoferul să sesizeze ceea ce s-a întâmplat, el fiind identificat, ulterior, pe baza numărului de înmatriculare al mașinii, de către polițiști, care i-au returnat și animalul.
„O sesizare mai puțin obișnuită a fost primită astăzi, la Sebeș, în urma unui apel la numărul 112: un porc a sărit dintr-o remorcă, în zona stației de autobuz din cartierul M. Kogălniceanu”, se arată într-o postare publicată luni seara, pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Sebeș.
Cu ajutorul camerelor de supraveghere video, polițiștii au găsit autovehiculul cu remorcă de unde evadase porcul.
„A fost identificat proprietarul, care locuiește într-un sat din județul Alba. Astfel, patrupedul se va întoarce în gospodăria căreia îi aparține”, au mai precizat reprezentanții Primăriei.
Pingback: Sebeș. Un porc fugit dintr-o remorcă a fost înapoiat proprietarului de către polițiști – My Blog