Social

Incident rutier provocat de un tânăr fără permis. Acesta ar fi trebuit să fie în carantină

Fotografie de arhivă

Un tânăr din Blaj, reîntors recent din Italia și care ar fi trebuit să se afle în carantină, a provocat, marți seara, un incident rutier soldat cu pagube materiale, el urcându-se la volanul mașinii fără a avea permis de conducere, acestuia fiindu-i întocmit dosar penal și aplicată o amendă de 1.000 de lei.

„La data de 26 ianuarie, în jurul orei 23,45, polițiștii din Blaj au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Principală din localitatea Tiur. Un tânăr de 27 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate pe marginea carosabilului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, se menționează într-un comunicat remis, miercuri, Agerpres, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.

Poliţiştii au constatat, totodată, că atât conducătorul auto, cât şi o tânără de 17 ani care era pasageră în autoturismul condus de acesta ar fi trebuit să se afle în carantină, la domiciliu, ca urmare a faptului că pe 23 ianuarie s-au întors din Italia.

Tânărului i-a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, şi i-a fost aplicată o sancțiune contravenționale, în valoare de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de CoViD-19.

Față de minora care îl însoțea a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 500 de lei, în baza aceluiași act normativ.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.