Administrație

„Eroii personali” ai lui Ghinea, la București în căutare de noi finanțări

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, anunță s-a întâlnit cu doi dintre „eroii lui personali”, primarii din Ciugud și Zlatna.

„Ieri s-au intersectat la noi la birou doi dintre eroii mei personali din România: primarii Silviu Ponoran de la Zlatna și Gheorghe Damian de la Ciugud”, anunță ministrul Ghinea, vineri, pe pagina sa de Facebook.

„Zlatna este orașul mic (sub 30000 locuitori) cu cele mai multe fonduri europene atrase. Ciugud este comuna cu cele mai multe fonduri. Cu amândoi mă știu bine. La Ciugud am lansat în 2016 pachetul despre agricultura de mijloc și dezvoltare rurală. De la Dl Damian am vrut să învăț cum să implementăm concetul de smart village (sat inteligent) din PNRR și din fondurile de coeziune. A venit cu idei, am rămas că lucrăm împreună la un tip de intervenție ușor de replicat și rapid de aplicat. Știți că la Ciugud au închis școlile mici din sate și au adus toții copiii în școala principală din comună, care acum e atât de bună încât a deveni suprasolicitată, cu părinți din comunele din jur și din Alba Iulia care vin să își dea copiii aici. Asta înseamnă reformă, reorganizare pe rezultate. Asta căutăm. Dl Damian a venit cu un om pe care l-a «furat» din guvern ca să lucreze la primăria sa. Am vrut să îl «fur» înapoi consilier, dar nu a vrut 🙂”, a explicat Cristian Ghinea.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a destăinuit apoi de unde îl cunoaște pe Silviu Ponoran. „Cu dl Ponoran mă știu de când am inițiat în 2016 un memorandum prin care să extindem în viitoarea programare (2020 – 2027) sistemul ITI, adică să avem mai multe microregiuni care să gestioneze local planuri de dezvoltare și bani europeni. Omul s-a apucat de treabă. A organizat peste 50 de primari din 4 județe în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Moții Ţara de Piatră”.

„Mă întâlnesc zilnic cu primari din toată țara, din toate partidele, oameni din zone diferite, care se interesează deja de oportunitățile de finanțare din viitoarele Programe Operaționale sau din Programul Național de Redresare și Reziliență. Miercuri, 10 februarie, avem dezbatere publică la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu Uniunea Națională a Consiliilor Județene pentru actualizarea PNRR iar joi, 11 februarie, cu Asociația Comunelor din România”, a mai precizat Cristian Ghinea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.