Social

Incendiu în bucătărie. Locatarii unui imobil s-au evacuat după ce apartamentul unui vecin a luat foc

Mai mulți locatari ai unui bloc din municipiul Aiud s-au autoevacuat, iar alți cinci au fost evacuați de pompierii militari în urma unui incendiu izbucnit luni în bucătăria unui apartament situat la etajul al doilea al imobilului, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.

Potrivit reprezentanților ISU, Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă pentru localizarea și stingerea unui incendiu care s-a manifestat în bucătăria unui apartament de la etajul al doilea al unui bloc de pe strada Unirii.

Nu au fost victime surprinse în interiorul apartamentului.

Aproximativ 12 persoane s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție, iar 5 persoane de la etajul superior au fost evacuate de către pompierii militari.

Incendiul a fost localizat și lichidat, cauza acestuia fiind în curs de stabilire, au transmis cei de la ISU Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.