Social

Tânăr din Sebeș reținut pentru comportament agresiv

Polițiștii din Sebeș l-au reținut luni pe un tânăr de 23 de ani care este cercetat pentru infracțiuni de lovire sau alte violențe, violență în familie, distrugere și violare de domiciliu. Bărbatul și-ar fi agresat concubina, după care i-ar fi lovit și pe membrii familiei acesteia.

Polițiștii spun că, la începutul lunii ianuarie 2021, tânărul din Sebeș și-ar fi lovit concubina, iar la data de 4 februarie, i-ar fi agresat pe membrii familiei acesteia, după ce ar fi intrat în locuința lor, fără drept și ar fi spart unul dintre geamurile imobilului.

La data de 21 februarie 2021, bărbatul ar fi agresat din nou un membru al familiei concubinei, în timp ce se afla pe o stradă din municipiu.

În cursul zilei de marți, persoana reținută va fi prezentată în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.