Administrație

Un Centru Cultural Multifuncțional va fi construit cu 3,5 mil. € la Zlatna

Cel mai mare proiect european finanțat în ultimii zece ani în orașul Zlatna prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare de peste 3,5 milioane de euro, a fost semnat luni la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, de către primarul Silviu Ponoran și directorul general al ADR Centru, Simion Crețu.

Proiectul va finanța construirea unui Centru Cultural Multifuncțional și reabilitarea străzii Valea Morilor, potrivit unui comunicat de presă dat publicității luni de ADR Centru.

Odată cu semnarea cererii de finanțare cu titlul „Îmbunătățirea calității vieții în orașul Zlatna”, valoarea totală a proiectelor de investiții europene depășește 7,5 milioane de euro.

Cererea de finanțare pentru realizarea unui Centru Cultural Multifuncțional în fosta Casă de Cultură a orașului Zlatna și pentru îmbunătățirea infrastructurii de pe strada adiacentă acestui obiectiv are o valoare totală de peste 16,6 milioane de lei, adică peste 3,5 milioane de euro. Se estimează că mai mult de 8.000 de oameni vor beneficia direct de această investiție, începând cu decembrie 2023, când lucrările vor fi încheiate.

„Obiectivul general al proiectului ‘Îmbunătățirea calității vieții în orașul Zlatna’ îl constituie creșterea condițiilor de trai ale cetățenilor din orașul Zlatna și asigurarea accesului la servicii de calitate, prin construirea unui centru cultural multifuncțional, cât și prin îmbunătățirea infrastructurii urbane locale. Astfel, până în trimestrul IV din anul 2023 va fi construit Centrul Cultural Multifuncțional, va fi reabilitată strada Valea Morilor, pentru îmbunătățirea infrastructurii fizice de bază din imediata vecinătate a Centrului Cultural, va fi reabilitat sistemul de iluminat public în zonă, pentru utilizarea eficientă a resurselor, prin utilizarea corpurilor de iluminat LED, și vor fi amenajate grupuri sanitare publice, pentru persoane cu dizabilități, în vederea adaptarea infrastructurii pentru a fi utilizată și de către persoanele cu nevoi speciale”, se menționează în comunicatul ADR Centru.

Potrivit sursei citate, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în orașul Zlatna se vor atrage în total peste 7,5 milioane de euro, în acest moment fiind în diferite stadii de execuție proiectele de modernizare a Spitalului din oraș și de transformare a clădirii fostei Primării în centru social, inițiative a căror valoare totală depășește 1,5 milioane de euro.

La aceste proiecte se adaugă investițiile pentru reabilitarea școlii gimnaziale „Avram Iancu”, în valoare de aproape 2,5 milioane de euro.

La nivel regional, potrivit ADR Centru, sunt în implementare în acest moment 18 proiecte în cadrul Axei Prioritare 13 a Programului REGIO, inclusiv cel din Zlatna, a căror valoare totală este de peste 340 milioane de lei, adică mai mult de 72 milioane de euro.

One Comment

  1. Pingback: Un Centru Cultural Multifuncțional va fi construit cu 3,5 mil. € la Zlatna – My Blog

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.