Educație

Ministerul Educației a stabilit metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar

Ministerul Educației a emis Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022, precum și calendarul înscrierilor, care sunt programate să înceapă din 17 martie, când fiecare unitate de învățământ și inspectorat vor afișa circumscripțiile școlare, planul de școlarizare propus și numărul de clase pregătitoare alocate.

În perioada 29 martie -28 aprilie 2021, părinții și reprezentanții legali ai copiilor vor completa și depune cererile-tip de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învățământ la care aceștia solicită înscrierea copiilor, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației, remis Agerpres.

Prima etapă de înscriere în învățământul primar se va desfășura în perioada 10 – 20 mai 2021.

Astfel, în intervalul 10 – 11 mai este programată procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție.

În perioada 11 – 18 mai 2021 va avea loc procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.

Candidații înmatriculați și locurile rămase libere vor fi afișate la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar pe data de 20 mai.

Cea de-a doua etapă de înscriere în învățământul primar va începe pe 21 mai 2021, când la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului va fi comunicată procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar.

În perioada 24 – 31 mai este programată depunerea sau transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție, dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.

Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale pentru clasa pregătitoare va avea loc pe 4 iunie 2021.

Pentru perioada 1 septembrie – 10 septembrie 2021 a fost stabilită centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.