Social

Ninsoarea de martie a lăsat mii de locuitori din Apuseni fără curent electric

Fotografie de arhivă

Aproximativ 1.600 de familii din orașele Abrud și Zlatna și comunele Almașu Mare și Bucium, precum și câteva zeci de abonați dintr-un sat ce aparține de orașul Geoagiu, județul Hunedoara, nu au vineri dimineața curent electric în locuințe, în urma avariilor provocate de ninsorile abundente.

Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului județul Alba, din cauza condițiilor meteo favorabile, în cursul nopții și al dimineții de vineri au avut loc avarii pe 9 linii de medie tensiune din județ.

„Echipele DEER s-au deplasat imediat pe teren și au remediat o parte din defecțiunile apărute. În prezent, mai sunt nealimentați 1.593 utilizatori din UAT-urile Abrud, Bucium, Zlatna și Almașu Mare. Mai este nealimentat și satul Bacâia (oraș Geoagiu, județul Hunedoara), care este alimentat din instalații aparținând DEER Alba. Din cei 1.593 consumatori nealimentați, 1.545 sunt în județul Alba și 48 în județul Hunedoara. DEER continuă intervențiile pe teren cu 7 echipe”, au precizat reprezentanții Prefecturii.

Potrivit acestora, pe toate sectoarele de drum din județ s-a acționat și se acționează în continuare cu utilaje și material antiderapant.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.