Social

1 aprilie la Lopadea. Beat, fără permis, s-a răsturnat cu motocicleta, și-a accidentat tovarășul, însă a plecat liniștit acasă

Fotografie de arhivă

Polițiștii din Aiud l-au reținut pe un tânăr din localitatea Lopadea Nouă care, în timp ce conducea o motocicletă, fără să dețină permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-ar fi răsturnat în afara părții carosabil, după care ar fi părăsit locul accidentului.

În data de 1 aprilie, polițiștii rutieri din Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față un tânăr de 27 de ani, din localitatea Lopadea Nouă, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Potrivit polițiștilor, bărbatul a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea celor în drept, cu toate că, un tânăr de 18 ani, din comuna Lopadea Nouă, pasager pe motocicletă, a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.

Conducătorul motocicletei a fost depistat și testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul de 27 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cursul zilei de vineri, acesta va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.