Politică

Ce ar vrea cetățenii municipiului Sebeș? Rezultatele unui sondaj realizat PSD Sebeș

Consilierii locali din Sebeș au realizat un sondaj pentru a afla care sunt investițiile prioritate pentru locuitori și ce își doresc să se întâmple cu banii municipiului din acest an, care provin direct sau indirect din taxe, impozite și alte dări, se arată într-un comunicat de presă al PSD Sebeș.

„Considerăm, deopotrivă, că este responsabilitatea conducerii administraţiei locale să realizeze constant consultări publice și sondaje de opinie a căror rezultate să fie prezentate public. În lipsa implicării primăriei, demersurile sociologice au fost realizate de consilierii PSD. Rezultatele lor au arătat că oamenii își doresc investiţii ce ţin de normalitate într-un oraș european: investiţii în infrastructura rutieră, educaţională și sanitară”, se arată în comunicatul citat.

„Sebeșenii vor asfaltarea străzilor 8 martie, Progresului, Florilor, Tineretului, Fântânele, Secașului, Cănepiști, Zăvoi, Oituz, 24 Ianuarie, Zăvoiului, Salcâmului, Iezerului, Paul Tomiță, Crângului, modernizarea rețelelor de canalizare și introducerea gazului în localitatea Răhău. De asemenea, se dorește construcția unei creșe pentru copii și reabilitarea școlilor, în special a Școlii Germane, Liceului cu Program Sportiv ‘Florin Fleșeriu’ și a Școlii Gimnaziale ‘Mihail Kogălniceanu’”, precizează comunicatul.

„Un alt punct extrem de important este reabilitarea clădirii Spitalului Municipal Sebeș, cu accent pe Unitatea de Primiri Urgenţe, reabilitarea maternităţii (secţiei de neonatologie) și achiziţionarea unui aparat de testare RT-PCR performant pentru depistarea cazurilor de CoViD-19 (cu o capacitate de testare de cel puţin 400 de probe pe zi). Alte proiecte, extrem de importante, sunt modernizarea corespunzătoare a parcului Arini, a centrului istoric, a locurilor de parcarea și amenajarea de noi piste pentru bicicliști”, se mai arată în document.

„Consilierii PSD din Sebeș se vor lupta pentru astfel de proiecte și vor solicita ca banii din bugetul local, din acest an, să se îndrepte spre astfel de investiţii, dar și altele care au același scop – creșterea calităţii vieţii și asigurarea unui trai mai bun”, mai precizează reprezentanții PSD Sebeș.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.