Social

Campanie pentru supraviețuitorii celui de-Al Doilea Război Mondial

Veteranii români care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial vor primi fiecare, în următoarele zile, câte un cadou cu produse tradiționale, precum și un drapel tricolor, în cadrul unei acțiuni care a debutat, luni, în mod simbolic, în Sala Unirii din Alba Iulia, în prezența șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu.

Acesta a și oferit la ceremonie primul pachet veteranului Laurean Deac, acum în vârstă de 99 de ani. Acesta este unul dintre cei 2.610 veterani care mai sunt în prezent în viață.

„Pentru mine este o mare onoare să fim împreună și să deschidem această campanie alături de veterani. Este un moment deosebit, este un moment emoționant. Ne aflăm într-un loc cu importante valențe istorice. Cred că nu puteam alege un loc mai bun pentru a deschide această campanie decât la Alba Iulia, este simbolul unității noastre, este simbolul valorilor pentru care au luptat bravii noștri veterani de război”, a afirmat șeful Statului Major al Apărării.

General-locotenent Daniel Petrescu a subliniat că veteranii de război nu reprezintă un lucru abstract, ci sunt parte a comunității militare.

„Îi vedem în garnizoane, îi vedem la activități, ne întâlnim de fiecare dată când ne dorim să transmitem militarilor valorile pentru care veteranii de război au luptat. (…) Vom rămâne în continuare alături de ei, pentru că Armata României, Statul Major al Apărării, ne îndreptăm întotdeauna cu apreciere și respect atenția către ceea ce ei reprezintă pentru fiecare dintre militari”, a spus acesta.

Alături de elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, Daniel Petrescu a împachetat primul cadou, pe care l-a oferit unui veteran din Alba Iulia, Laurean Deac.

Acum în vârstă de 99 de ani, Laurean Deac a amintit că a fost încorporat în 1 aprilie 1943, iar după ce a luptat pe Front, în Rusia, a ajuns în prizonierat în Asia Mică, de unde a fost eliberat doar în 1948.

„Mulțumesc lui Dumnezeu (…). Am avut un ajutor de Sus că am rămas în viață”, a spus veteranul.

După colectivizare, el și familia sa s-au mutat din satul natal, Ohaba, în Alba Iulia, unde a muncit în fabrică, dar și în construcții. A avut opt copii, dintre care unii sunt stabiliți acum în străinătate – Austria, Spania, Statele Unite ale Americii. Veteranul este nelipsit de la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, la care a fost prezent inclusiv de 1 Decembrie anul trecut. De altfel, cu umor și optimism, veteranul le-a transmis celor prezenți în Sala Unirii că își dorește să se întâlnească cu ei și la anul.

„Dacă Dumnezeu vrea, la anul să ne întâlnim aici, iar. Eu sunt de acord”, a spus Laurean Deac.

La fel ca veteranul de război din Alba Iulia, în această săptămână vor primi câte un pachet conținând un cozonac și o sticlă de vin dintr-o colecție dedicată acestei campanii, precum și o ciocolată toți militarii români care au luptat în cea de-a doua conflagrație mondială și care mai supraviețuiesc.

„Numărăm astăzi 2.610 supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cărora trebuie să le mulțumim pentru credința și bărbăția cu care au rezistat în vremurile de încercare. (…) Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu Asociația ‘Alături de Eroi’, desfășoară o serie de evenimente dedicate ‘Zilei Veteranilor de Război’, prin care ne propunem să aducem eroii celui de-Al Doilea Război Mondial în atenția publică, astfel încât să fie și mai cunoscuți, și mai respectați și să devină veritabile modele de inspirație pentru tânăra generație. Unul dintre demersurile întreprinse în premieră este pregătirea unui dar pentru fiecare brav luptător, concretizat prin primirea drapelului românesc, alături de o sticlă de vin și cozonac, mai ales în contextul sărbătorilor pascale, ca simbol al împărtășirii cu și din aceleași valori”, a spus, la rândul său, secretarul de stat în Ministerul Apărării Naționale, Marius Bălu.

El a precizat că în cadrul evenimentului de la Alba Iulia sunt împachetate cadourile pentru veteranii de război din 15 județe – mai exact, pentru 426 de veterani de război din Transilvania, Banat și Crișana, urmând ca marți la București să se facă același lucru pentru veteranii din restul județelor.

După împachetarea tuturor cadourilor, va urma livrarea acestora către destinatari. Echipele de distribuire a cadourilor în țară sunt constituite din personal al unităților militare din țară, sprijiniți de voluntari, membri ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale de profil. Potrivit unui comunicat al ministerului, membrii echipelor de distribuire vor fi testați pentru depistarea CoViD-19 cu ajutorul unor teste rapide antigen puse la dispoziție de către organizatori.

Marius Bălu a precizat că, prin ordin al ministrului Apărării Naționale, toți veteranii de război au fost avansați cu ocazia „Zilei Veteranilor de Război”, marcată în 29 aprilie.

Printre cei care au dat o mână de ajutor la împachetarea cadourilor s-au aflat și comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general-maior Dorin Blaiu, prefectul de Alba, Nicolae Albu, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, fostul ministru Marius Bostan, inițiatorul proiectului RePatriot.

„Suntem mândri să fim parte a acestui demers, cu atât mai mult cu cât valorile noastre fundamentale rezonează cu mesajul transmis de inițiatorii acestui eveniment: respect pentru istorie și tradiție, respect pentru țară și semenii noștri”, a afirmat Ana Necșulescu, unul dintre sponsorii campaniei.

Prezentă și ea la ceremonia de la Sala Unirii, Petruța Pop, șefa Cercului Militar Alba Iulia, a precizat, pentru Agerpres, că în județul Alba se implementează de mai bine de patru ani un proiect de omagiere a veteranilor de război, intitulat „Credință și patrie – Mărturisiri ale veteranilor de război”.

„Ne ocupăm să îi aniversăm, să fim atenți și la doleanțele lor. (…) Pe lângă activitățile de aniversare, ne ocupăm să le asigurăm ultimul drept pe care îl mai au în această lume: veteranii nu pleacă fără onoruri militare din această lume. Din păcate, veteranii noștri ne părăsesc aproape săptămânal. Dacă în 2017, când am demarat proiectul, erau undeva la 300 de veterani, acum mai sunt doar peste 30. Ieri, a fost înmormântat încă unul dintre ei. Avem un sentiment, de parcă am fi pe Titanic, acel sentiment de disperare, pentru că ne părăsesc”, a spus Petruța Pop.

„Ziua Veteranilor de Război”, sărbătorită în 29 aprilie, a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1.222/2007. În toate garnizoanele din țară au loc ceremonii militare și religioase la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociațiilor de veterani de război, spectacole și activități de îngrijire a monumentelor și cimitirelor eroilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.