Economie

Oi atacate de șacal la Ocna Mureș

Șacal fotografiat la începutul lunii aprilie 2021, în zona Straja-Hăpria, la doar câțiva kilometri de Alba-Iulia

Mai multe oi de la o stână din zona orașului Ocna Mureș au fost atacate de șacal, animal care și-a făcut prezența pe teritoriul județului Alba în urmă cu peste un deceniu.

Coordonatorul tehnic al Agenției Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Alba, Felix Bogdan Dragomir, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că șase oi de la un staul din zona Ocna Mureș au fost atacate de un șacal, trei dintre ele fiind omorâte, iar trei rănite. Atacul a avut loc pe timp de noapte.

Identificarea animalului s-a făcut pe baza urmelor lăsate pe sol și observate a doua zi și, de asemenea, pe modalitatea de atac, respectiv pe sfâșierea ovinelor, a explicat Felix Bogdan Dragomir.

Acesta a menționat că pe fondul de vânătoare în cauză a fost alocată o cotă de extragere de 3 șacali, lucru care s-a realizat. Atacul asupra oilor arată faptul că sunt mai mulți șacali în zona respectivă.

Dragomir a postat pe contul său de Facebook mai multe fotografii cu oile atacate.

Șacalul și-a făcut simțită prezența în sudul țării în urmă cu câteva decenii, fiind depistat în anul 2009 și în județul Alba.

Un astfel de animal a fost vânat accidental atunci în zona Cricău, fiind confundat cu o vulpe, dovedindu-se ulterior că era șacal. Apoi, alți doi-trei șacali au fost vânați în anii următori tot în apropiere de Alba Iulia, pe fondurile cinegetice de la Berghin, Straja. Un alt șacal a fost lovit mortal pe DN7 (E68), la Balomir.

Se bănuiește că, cel mai probabil, șacalii au apărut în Ardeal venind pe Mureș, din Ungaria.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.