Economie

Bugetul Etapei 1 a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în mai puțin de 24 de ore

Bugetul Etapei 1 a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în mai puțin de 24 de ore de la start, informează Ministerul Mediului pe pagina sa de Facebook.

Au fost rezervate 75.000 de vouchere în valoare de 400 lei fiecare, pentru maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi aparate frigorifice. În total, Etapa 1 a beneficiat de un buget de 30 milioane de lei.

„Voucherele rezervate vor fi validate în cursul săptămânii viitoare. Voucherele vor putea fi utilizate la comercianții participanți numai după validare”, precizează Ministerul Mediului.

Etapa 2 – pentru televizoare, laptopuri şi tablete – începe pe 4 iunie, ora 10:00 şi se va desfăşura în aceleaşi condiții.

Datele prezentate, joi, de către ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o conferință de presă organizată cu ocazia unei vizite efectuate în județul Constanța, arată că peste 155.000 de persoane s-au înscris în Programul „Rabla pentru electrocasnice”.

Programul „Rabla pentru electrocasnice” – sesiunea 2021 a debutat pe data de 14 mai, cu perioada de înscriere a persoanelor fizice, timp de o săptămână.

La sesiunea din acest an, modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, astfel încât persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie şi de a obține unul sau mai multe vouchere.

Ediția din 2021 a programului „Rabla pentru electrocasnice” se va desfăşura etapizat, după cum urmează: Etapa I: selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (21 mai – 3 iunie); Etapa II: selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile și tabletele (4 – 17 iunie); Etapa III: selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (18 iunie – 1 iulie).

Echipamentele incluse în program şi sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C; 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D; 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++; 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E; 400 de lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică E; 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an; 500 de lei pentru laptopuri; 300 de lei pentru tablete.

Bugetul alocat ediției din acest an a programului „Rabla pentru electrocasnice” este de 75 milioane de lei, aproape dublu față de sesiunea din 2019, când a fost alocată suma de 40 de milioane de lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.