Educație

Elevii din Alba Iulia, pentru prima dată în scenariul verde în acest an școlar

Toți elevii din municipiul Alba Iulia revin de luni fizic la școală, după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba a hotărât duminică modificarea scenariului de funcționare din galben în verde, ca urmare a scăderii ratei de infectare cu CoViD-19.

De la începutul anului școlar, unitățile de învățământ din Alba Iulia au funcționat în scenariul galben.

CJSU Alba a luat duminică în dezbatere solicitările de modificare a scenariilor de funcționare pentru Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, Colegiul Tehnic „Apulum”, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian”, Liceul Tehnologic „Al. Domșa”, Liceul Tehnologic „Dorin Pavel”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul de Arte „Regina Maria”, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”, Liceul Teologic Romano Catolic „Grof. Majlath Gusztav Karoly”, Școala Gimnazială „Vasile Goldiș”, Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, precum și pentru Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, avizate și înaintate de către Inspectoratul Şcolar Județean Alba, respectiv de către Direcția de Sănătate Publică Alba.

Hotărârea CJSU a ținut cont de faptul că incidența cumulată la 14 zile la nivelul municipiului Alba Iulia este de 0,88/1.000 de locuitori, iar la nivelul orașului Ocna Mureș de 0,65/1.000 de locuitori.

În consecință, întrunit în ședință extraordinară, CJSU a aprobat duminică modificarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ din scenariul galben în scenariul verde, începând cu data de 31 mai.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.