Politică

Deputatul Radu Tuhuț propune înființarea unui centru de dializă renală în Apuseni

Deputatul Radu Tuhuț propune înființarea unui centru de dializă la Abrud sau Câmpeni, centru care să acopere nevoile de tratament pentru pacienții din Apuseni care suferă de insuficiență renală.

„Înființarea unui centru de dializă la Abrud sau Câmpeni este o investiție necesară, extrem de importantă pentru întreaga zonă a Munților Apuseni, în contextul în care pacienții care suferă de insuficiență renală avansată trebuie să parcurgă zeci de kilometri pentru administrarea tratamentului ce le asigură supraviețuirea”, afirmă deputatul social-democrat.

„Am înaintat ministrului Sănătății, doamnei Ioana Mihăilă, propunerea de înființare în regim de urgență a unui centru de dializă, în orașele Câmpeni sau Abrud, care va deservi pacienții din mai multe zone ale Munților Apuseni. Sunt convins că dacă se dorește realizarea acestui proiect medical se vor găsi și soluții, spațiul adecvat, aparatura necesară, mai ales în contextul fondurilor alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. De asemenea, cu sprijinul administrațiilor locale, vom putea găsi și cadrele medicale, indispensabile înfăptuirii proiectelor în domeniul sănătății”, mai spune Radu Tuhuț.

„Știm cu toții că pacienții care suferă de boală cronică de rinichi, în stadiu avansat, și-ar putea pierde viața, fără dializă, din cauza acumulării toxinelor din circuitul sanguin. Administrarea tratamentului la Alba Iulia sau în alte orașe presupune consum de energie, costuri suplimentare și timp mai mult pentru pacienți, care oricum nu duc o viață tocmai ușoară. Astfel, înființarea unui centru mai aproape de domiciliile lor este o investiție obligatorie, care va conduce la ușurarea crucii pe care o au de dus”, consideră deputatul Radu Tuhuț.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.