Economie

Dosarul salariului minim. Turcan: Salariul minim trebuie crescut predictibil, în legătură cu productivitatea

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a declarat vineri, la Deva, că salariul minim pe economie este mic, însă acesta trebuie crescut într-un mod predictibil, pentru a putea fi susținut pe termen lung și în corelare directă cu productivitatea muncii.

„Consider că în România nivelul salariului minim este mic, dar, în același timp, acesta trebuie crescut într-un mod predictibil astfel încât mediul economic să-l poată susține pe termen lung și să crească direct proporțional cu productivitatea muncii. De aceea, o componentă importantă a activității mele la Ministerul Muncii o reprezintă discuțiile cu angajatorii, astfel încât să găsim varianta cea mai bună de ancorare a modalității de creștere a salariului minim în România în funcție de sustenabilitatea mediului economic”, a spus ministrul Muncii, în cadrul unei conferințe de presă.

Raluca Turcan a arătat că își dorește o creștere a productivității muncii, a produselor cu valoare adăugată mare și a numărului de investiții, astfel încât să fie posibil și un nivel mai bun al salarizării.

„Îmi doresc ca în România investitorii să ajungă să folosească materie primă din România, componente produse în România cu valoare adăugată mare, astfel încât și partea de productivitate a muncii să crească, în timp. Aceasta este misiunea pe care noi ne-o asumăm la nivelul Ministerului Muncii și Protecției Sociale ca, pe partea de ocupare, prin discuțiile cu angajatorii, prin facilitățile și sprijinul acordat angajatorilor, prin coordonarea mai multor angajatori la nivel de județe sau la nivel de țară, să reușim să creștem numărul investițiilor în România, numărul locurilor de muncă și nivelul salarizării”, a menționat Turcan.

În opinia sa, este nevoie de digitalizare atât în domeniul relațiilor dintre angajați, angajatori și instituții ale statului, dar și ceea ce privește casele de pensii, care să aibă introduse dosarele de pensii în format digital.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a fost prezentă vineri într-o vizită de lucru în județul Hunedoara, prilej cu care a deschis și prima ediție a Bursei locurilor de muncă organizată la Deva după pandemie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.