Administrație

Măsuri urgente adoptate de CJSU în sprijinul populației afectate de inundații

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba s-a întrunit vineri, în ședință extraordinară, pentru a lua o serie de măsuri urgente privind asigurarea mijloacelor de subzistență (apă, alimente, paturi etc) și a refacerii infrastructurii rutiere din comuna Ocoliș, grav afectată joi seara de o viitură.

Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului, CJSU Alba a avut o ședință extraordinară privind stabilirea măsurilor necesar a fi adoptate pentru limitarea și înlăturarea efectelor inundațiilor produse pe raza comunei Ocoliș.

“În cadrul ședinței au fost luate măsuri urgente pentru asigurarea mijloacelor de subzistență (apă, alimente, paturi etc), pentru refacerea infrastructurii rutiere și a albiei râului din comuna Ocoliș. De asemenea, au fost luate măsuri pentru refacerea utilităților afectate de viitură”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului.

După ședință, membrii CJSU s-au deplasat spre Ocoliș pentru evaluarea la fața locului a pagubelor produse de inundații.

Având in vedere inundațiile care au afectat comuna Ocoliș, Crucea Roșie Română Filiala Alba a acordat ajutoare de primă necesitate pentru persoanele ale căror locuințe au fost distruse de apă, respectiv 300 litri de apă, 60 de pâini, 60 de cornuri, 100 de conserve de carne și 30 de pături. Ulterior, un alt transport de 2.000 litri de apă a fost trimis spre comuna din Apuseni.

De altfel, Direcția de Sănătate Publică a solicitat populației afectate să evite consumul de apă din fântânile din comună, acestea necesitând operațiuni de asanare și curățare înaintea dezinfecției. Reprezentanții DSP au precizat că instituția va pune la dispoziția cetățenilor substanțe de dezinfecție a fântânilor, operațiune realizabilă după retragerea apelor.

Zeci de case au fost inundate și o mașină a fost luată de ape în urma inundațiilor produse joi seara în mai multe localități din Munții Apuseni. Cea mai gravă situație s-a înregistrat în Ocoliș.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.