Social

Localnicii din Dăroaia s-au reîntors la casele lor

Cele 50 de persoane din satul Dăroaia relocate, preventiv, luni, în contextul emiterii unui cod roșu de ploi abundente și vijelii, la Căminul Cultural din Roșia Montană s-au reîntors după câteva ore la casele lor.

„În urma situației meteo și a codului Roșu Meteo de astăzi, 19.07.2021, au fost relocate, de către autoritățile locale și personal IPJ, ca o măsură preventivă, alte 50 de persoane, care s-au reîntors în locuințe având în vedere că nu au fost înregistrate efecte meteo”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, care a reamintit, totodată, că și vineri au fost cazați temporar, în urma inundațiilor, la Căminul Cultural localnici din satul Dăroaia.

Potrivit sursei citate, prin intermediul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, luni au fost alocate în zonă cinci corturi de la ISU (capacitate de cazare 40 locuri), cinci containere modulare pentru locuit (capacitate de cazare 20 locuri) de la ANRPS, 40 de paturi de la Crucea Roșie și, de asemenea, au fost asigurate apă potabilă îmbuteliată, alimente, precum și alte bunuri de strictă necesitate.

Zeci de localnici din satul Dăroaia au fost evacuați luni preventiv din case și cazați temporar la Căminul Cultural din Roșia Montană, având în vedere precipitațiile abundente înregistrate în zonă, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

Roșia Montană s-a aflat luni, alături de alte zone din Alba, sub avertizare de cod roșu de ploi abundente și vijelii, la câteva zile după ce în comună au fost înregistrate pagube din cauza inundațiilor.

One Comment

  1. Pingback: Ministrul Tanczos explică: Comunitatea din Dăroaia și-a construit casele în vecinătatea râului – Ziarul Mesagerul de Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.