Educație

Cine începe școala în septembrie? Ministrul Educației a anunțat cum se vor face cursurile

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, nu exclude posibilitatea de a folosi în continuare scenariile, dar spune că acestea vor fi doar o variantă de rezervă.

„Există îngrijorări, dar numitorul comun e dat de dorința de începere a școlii cu prezență fizică din 13 septembrie. Luăm cu toții în considerare evoluții epidemiologice complet atipice. Nu ne dorim aceste evoluții. Facem eforturi ca școlile să fie pregătite din toate perspectivele, rămânând optimiști că vom putea relua școala începând cu 13 septembrie”, spune Sorin Cîmpeanu după o întâlnire cu reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor Părinților.

Ministrul Educației nu exclude utilizarea lor în cazul în care valul al patrulea al pandemiei de CoViD se va intensifica în România. Acesta a anunțat că în unitățile de învățământ se vor respecta în continuare regulile de protecție sanitară, printre care se numără aerisirea sălilor de clasă, distanțarea adecvată și purtarea măștii de protecție.

La aceeași întâlnire, ministrul Educației a prezentat și excepțiile de la sistemul de școală cu predarea orelor fizice. Elevii care vor învăța online sunt cei cu contraindicații certificate medical sau comorbidități, acestea fiind singurele excepții pentru noul an școlar, care va începe pe 13 septembrie.

„Acei elevi care au contraindicații certificate medical vor trebui să aibă în continuare acces la învățământul online. Pentru că pandemia nu s-a încheiat și vor avea în continuare acces acei elevi care au comorbidități sau care au contraindicații certificate medical”, a adăugat ministrul Educației.

Structura anului școlar 2021/2022

În anul școlar 2021-2022, cursurile încep pe 13 septembrie 2021 – vacanța de vară: 11 iunie 2022.

  • Primul semestru are doar 14 săptămâni: 13 septembrie 2021-22 decembrie 2021 – vacanța de iarnă este și vacanța intersemestrială.
  • Vacanța de iarnă: 22 decembrie 2021-9 ianuarie 2022.
  • Semestrul al doilea – 20 de săptămâni: 10 ianuarie 2022-14 aprilie
  • Vacanța de primăvară: 15 aprilie – 1 mai
  • Cursurile de reiau pe 2 mai și durează până la vacanța de vară care începe sâmbătă 11 iunie.

Simulările examenelor naționale se vor organiza, după cum urmează:

A. Simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a

  • 29 martie 2021: Limba și literatura română
  • 30 martie 2021: Matematică
  • 31 martie 2021: Limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)

B. Simularea examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a

  • 22 martie 2021: Limba și literatura română
  • 23 martie 2021: proba obligatorie a profilului
  • 24 martie 2021: proba la alegere a profilului și specializării
  • 25 martie 2021: Limba și literatura maternă

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.