Politică

Mircea Hava pierde președinția PNL Alba în fața lui Ion Dumitrel

Noul lider al liberalilor din Alba este președintele Consiliului Județean (CJ), Ion Dumitrel, care a câștigat detașat alegerile interne, învingându-l pe europarlamentarul Mircea Hava la o diferență de peste 100 de voturi.

După o ședință care a debutat vineri seara, la ora 18,00, rezultatul a fost anunțat sâmbătă, la ora 1, atunci când în sală se mai aflau doar câțiva delegați.

Din 416 voturi valabil exprimate, patru fiind anulate, Ion Dumitrel a avut 260 de voturi, iar Mircea Hava, 152.

În premieră, la șefia PNL Alba au fost doi candidați. A fost pentru prima dată când Mircea Hava a avut contracandidat, în persoana celui cu care a făcut tandem în ultimii ani, ca președinte, respectiv prim-vicepreședinte.

Europarlamentarul Mircea Hava a fost primar al municipiului Alba Iulia timp de șase mandate, iar președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, deține această funcție de un deceniu și jumătate.

Prezent la Comitetul de Coordonare Județean al PNL Alba, premierul Florin Cîțu a afirmat că preferatul său este „un om care a muncit, un om care muncește foarte mult, care cunoaște foarte bine județul, cunoaște oamenii foarte bine, e un om care a luat la pas tot județul și este un om dintre ei”. El a adăugat că este nevoie de un lider care să fie „aici, tot timpul”.

În altă ordine de idei, Florin Cîțu le-a transmis celor prezenți că lucrurile „merg bine la guvernare” și că rezultatele sunt „mult mai bune decât se aștepta oricine, în ceea ce privește investițiile, creșterea economică, veniturile românilor”.

Cîțu a susținut, totodată, că această competiție internă din PNL, „normală pentru un partid, nu va afecta niciun fel guvernarea”.

„Singurul mesaj pe care pot să îl dau din ‘Capitala Unirii’: uniți suntem acum și uniți o să fim și după 25 septembrie. Doar împreună o să modernizăm România”, a afirmat el.

La Alba Iulia a fost prezent și președintele PNL, Ludovic Orban, care a apreciat competiția ca fiind una “foarte interesantă, cu multă adrenalină și cu candidați puternici”.

În discursul său, susținut înainte de a începe votarea, Orban le-a transmis liberalilor din Alba că are încredere că vor alege fără să țină cont de “iluzii care pot fi vânturate” și de presiuni.

„Am încredere că veți alege cu mare atenție (…), cu responsabilitate, cu discernământ, fără să țineți cont de cântecele de sirenă care sunt lansate de cei care vor să vă îndrepte spre stânci, fără să țineți cont de iluzii care pot fi vânturate, fără să țineți cont de presiunile care, din păcate… Şi asta se întâmplă, să nu ne facem că nu se întâmplă. Când partidul este la guvernare, mulți consideră că dacă dețin putere administrativă ca urmare a susținerii politice din partea PNL pot să își permită să-și intimideze colegii sau să îi determine să acționeze altfel decât cum își doresc”, a declarat Ludovic Orban.

El a spus că a lucrat „extraordinar de bine” cu Mircea Hava, pe care îl consideră un „bărbat politic”, și că are o relație „la fel de bună” și cu Ion Dumitrel, „un om muncitor”.

„Am o preferință. Preferința izvorăște din firea mea. Mie întotdeauna mi-au plăcut bărbații, întotdeauna mi-au plăcut luptătorii, întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au anvergură politică, oamenii care au curajul să își asume riscul să spună lucruri incomode chiar și atunci când au de pierdut în plan personal. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au forță, oamenii care au putere de penetrare și oamenii care au curajul să spună nu atunci când trebuie să spună nu și să spună da atunci când trebuie să spună da”, a afirmat Ludovic Orban.

În ceea ce privește competiția de la nivel național, Orban a spus că are încredere în membrii liberali.

„Dumneavoastră știți să judecați și am încredere în dumneavoastră. De la începutul campaniei am aflat (…) ba că m-am comportat ca un mascul alfa, ba că semăn cu Liviu Dragnea, ba că am pierdut alegerile. Noi nu am pierdut alegerile, noi am dus PNL la guvernare pe poziția de principal partid de guvernământ. Eu vă spun că este rău să vorbești toată ziua despre faptul că PNL a pierdut alegerile ca să dai o justificare de ce trebuie președintele PNL să nu mai fie președinte. Noi nu facem altceva, prin această afirmație repetată public de susținători ai domnului Cîțu, decât să repetăm ceea ce spune PSD. Să spui că PNL nu este cel mai puternic partid din România este iarăși o mare greșeală. Noi suntem în momentul de față, principalul partid de guvernământ, partidul care deține trei din cele patru funcții importante în stat. Asta este realitatea politică a PNL”, a subliniat Orban.

La Alba Iulia au mai fost prezenți primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, europarlamentarii Rareș Bogdan, Gheorghe Falcă, Vlad Nistor, fostul ministru Violeta Alexandru, președintele CJ Brașov, Adrian Veștea.

La Congresul PNL din septembrie, liberalii din Alba vor avea una dintre cele mai numeroase delegații.

În premieră, doi candidați țintesc președinția PNL Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.