Sănătate

Nas de doctor. Primul infectat cu CoViD-19 depistat cu ajutorul unui câine polițist

Pentru prima dată în România, un bărbat din județul Alba a fost depistat cu CoViD-19, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu ajutorul unui câine polițist, special antrenat, în Aeroportul Internațional din Sibiu, unde pasagerul a ajuns de la Madrid, fiind vaccinat cu două doze de imunizare, a declarat pentru Agerpres, directorul general al Direcției de Sănătate Publică (DSP), colonelul Daniel Chelcea.

„Pasagerul 1 a fost depistat de câinele antrenat, iar la testul rapid efectuat de personalul DSP acesta a ieșit pozitiv. A fost preluat de un echipaj SMURD și transportat în Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații de specialitate și confirmare sau infirmare probabilă a bolii, acesta urmând a fi izolat la adresa declarată. Persoana depistată pozitiv avea cele două doze de vaccin făcute”, a precizat Chelcea.

Pasagerul prezenta simptome ale bolii, fiind declarat pozitiv și la testul PCR efectuat la Spitalul Județean, a confirmat directorul adjunct al DSP Sibiu, Adela Morar.

În aeronava care a sosit vineri noaptea de la Madrid la Sibiu, câinii polițiști au indicat ca suspect de CoViD-19 și un al doilea pasager, însă acesta a fost testat negativ.

Aeroportul Internațional din Sibiu este singurul din România unde echipe de câini special antrenați pot depista semne ale infecției cu SARS-CoV-2, la pasageri. Animalele au fost antrenate luni de zile folosindu-se mostre de transpirație de la pacienți cu CoViD-19, au precizat autoritățile locale.

Instructorii asigură că acești câini nu au cum să muște vreun pasager și nu reprezintă vreun pericol nici pentru persoanele alergice deoarece animalele nu pot ajunge cu botul efectiv la om, ci îl pot doar mirosi printr-un perete de protecție, prevăzut cu găuri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.