Social

Piața agroalimentară din municipiul Aiud, reabilitată cu aproape 1,5 milioane de lei

gr

Piața agroalimentară din municipiul Aiud va fi reabilitată printr-o investiție de aproape 1,5 milioane de lei, durata de execuție a lucrărilor fiind de 18 luni, potrivit unui comunicat postat, vineri, pe pagina de Facebook a Primăriei.

„A fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a pieței agroalimentare ‘Dr. Constantin Hagea’. Obiectivul proiectului constă în reabilitarea pieței agroalimentare ‘Dr. Constantin Hagea’ Aiud prin extinderea spațiului acoperit destinat comerțului și consolidarea structurii metalice existente, pentru a putea suporta învelitoare rigidă, protejarea spațiului acoperit, astfel încât să permită ventilarea naturală lesnicioasă în sezonul cald, totodată închiderea în sezonul rece și amenajarea pardoselii astfel încât să răspundă nevoilor funcțiunii și să se integreze în conceptul de arhitectură, dotarea cu mobilier urban adecvat cerințelor sanitar-veterinare impuse prin legislația aplicabilă și crearea unui sistem de evacuare a apelor pluviale din zona extinsă pe structura independentă”, se menționează în comunicat.

Valoarea contractului este de 1.440.879,9 lei cu TVA inclus.

„La finalul celor 18 luni, cât prevede contractul pentru durata de execuție a lucrărilor, aiudenii vor beneficia de un spațiu modern de unde să achiziționeze proaspetele produse ale producătorilor locali”, mai arată sursa citată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.