Administrație

În lipsa locurilor la creșă, primarul Gabriel Pleșa vrea să le ofere părinților bani

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, vrea să ofere ajutor financiar acelor familii cu copii care nu au mai prins loc în creșă.

„În acest nou an școlar (2021-2022) avem, la nivelul Municipiului Alba Iulia, doar 90 de locuri în cele 3 creșe pe care astăzi le avem în subordine. Sunt primul care știe și înțelege că aceste 90 de locuri sunt prea puține, insuficiente pentru nivelul nostru ca oraș, dar mai ales pentru nevoile albaiulienilor. Sunt peste 135 de cereri, care nu au putut fi onorate în sistemul public”, spune primarul într-o postare pe contul său de Facebook.

Astfel, edilul albaiulian spune că „am încercat să gândim măcar un mic ajutor financiar pentru familiile care nu au reușit să prindă un loc la creșă și vor fi nevoiți să apeleze la creșe private. Astfel, în ședința de Consiliu Local am aprobat suma de 582,75 lei/lună pentru un copil care nu a mai prins loc în creșă”.

„Se poate opta pentru: indemnizație pentru bunici sau persoana care face dovada că are grijă de copil sau un ajutor financiar pentru părinții copiilor care nu au prins un loc la creșă, dar fac dovada că au înscris copilul/copiii într-o unitate de învățământ ante-preșcolar privată. Cererea și actele doveditoare se vor depune la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Alba Iulia începând cu luna septembrie, urmând să beneficieze de acest ajutor din luna octombrie”, mai precizează edilul.

Pleșa spune că „planurile la care astăzi lucrăm vor schimba doar datele problemei în viitorul apropiat, fiindcă în anul 2022 vor fi create 130 de locuri noi în creșele din Alba Iulia, odată cu deschiderea celor două creșe noi”.

În legătură cu alocațiile financiare pentru cei care nu au prins locuri la grădiniță, informații suplimentare pot fi obținute la telefon 0285810325 sau prin e-mail la social@apulum.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.