Mozaic

Volumul „Presa Albei”, lansat de Ziua Limbii Române

Un volum destinat presei românești din județul Alba, care își are începuturile în urmă cu peste 170 de ani la Blaj, a fost lansat marți, de Ziua Limbii Române, în Grădina Bibliotecii Județene „Lucian Blaga”, de către Ioan Bâscă, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), autor, de asemenea, al unei alte cărți prezentate cu acest prilej – „Constantin Oancea: preot, cărturar, ctitor”.

După cuvântul de întâmpinare rostit de către managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga”, Silvan Stâncel, a avut o intervenție coordonatorul filialei Alba a UZPR, Anca Dinică, aceasta opinând că „să fii ziarist nu e un lucru ușor”.

Volumul „Presa Albei: publicații, ziariști, publiciști”, care ar fi trebuit să apară anul trecut, dar care, din cauza dificultăților provocate de pandemia de coronavirus, a trecut prin „toate furcile caudine”, este conceput ca un dicționar alfabetic care oferă cititorului informații despre publicații, jurnaliști, publiciști.

Ioan Bâscă a afirmat că a fost destul de greu să se documenteze în condițiile în care, cu câteva excepții, nu a găsit colecții complete de publicații, mai ales de după 1990. „Niciun editor nu a respectat legea și să trimită exemplare la Biblioteca Județeană, care are drept de depozit. În consecință, în afară de ziarul ‘Unirea’, nu există colecții complete. Este greu să te documentezi în aceste condiții”, a spus autorul volumului.

El a argumentat necesitatea apariției unei astfel de lucrări și prin faptul că presa românească din Alba își are începuturile în urmă cu mai bine de 170 de ani, când, la Blaj, Timotei Cipariu edita pe 4 ianuarie 1847 „Organul Luminărei”, prima gazetă românească tipărită cu litere latine, devenită în 1848 „Organul Național”. Întemeietor al ASTREI și al Academiei Române, Timotei Cipariu poate fi considerat și părintele presei românești ardelene.

Tot la Blaj, a menționat Ioan Bâscă, aveau să apară, printre altele, „Învățătorul poporului” – prima gazetă populară, „Economistul” – prima publicație economică a românilor ardeleni, „Musa română” – prima revistă muzicală etc.

„Thalia română”, a doua publicație teatrală din Ardeal, a apărut la Alba Iulia în 1909, iar în 1930 apărea la Aiud revista “România literară”. O altă publicație apărută la Alba Iulia, în 1923, „Cinema & Film”, a fost prima revistă de profil din Transilvania.

Cel de-al doilea volum prezentat marți seara, „Constantin Oancea: preot, cărturar, ctitor”, pune în valoare personalitatea complexă a unui preot care nu a fost un simplu paroh, ci un adevărat luminător al comunității pe care a păstorit-o, după cum a afirmat autorul.

Profesor, ziarist și publicist, Ioan Bâscă, absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie de la Iași, a activat ca profesor și ca ziarist până în 2001. A scris reportaje, comentarii, eseuri, însemnări de călătorie, proză scurtă și poezie, dar și câteva lucrări monografice.

La dubla lansare de carte au fost prezenți, printre alții, subprefectul Claudiu Nemeș și primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.