Economie

Ministrul Ghinea anunță că „PNRR e închis, am trimis documentele legale la Bruxelles”

Ministerul Investiţiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat documentele legale ale PNRR și le-a trimis vineri seară la Comisia Europeană, în contextul în care acestea trebuiau finalizate și trimise de România în această săptămână pentru ca PNRR să rămână în calendarul actual de aprobare pentru septembrie, a transmis ministrul de resort, Cristian Ghinea, pe Facebook.

Ministrul Investiţiilor și Proiectelor Europene a subliniat că în această săptămână, în timp ce liderii USR-PLUS și ai PNL tratau în principal pe criza politică actuală, el a ignorat conflictul politic și s-a concentrat, împreună cu oficiali din MIPE și din diverse ministere, pe finalizarea documentelor legale ale PNRR, având în vedere că nerespectarea calendarului agreat cu UE pentru transmiterea planului ar fi blocat aprobarea în luna septembrie a PNRR de Comisia Europeană.

„Săptămâna asta a fost perioada cheie pentru finalizarea PNRR. Acum, nu știu care dintre detaliile acestei crize politice se vor ţine minte peste un an-doi, dar PNRR este programul de guvernare + bugetare + bani pentru următorii 6 ani, așa că vom tot vorbi despre el. În plină criză politică, am considerat că trebuie să finalizez. Calendarul e cel anunţat în iunie: aprobare în septembrie în Comisie, în octombrie în Consiliu. Negocierile din iunie – iulie trebuiau în august să fie incluse în cele 15 componente ale PNRR. Am făcut asta până pe 23 august, de atunci încoace am lucrat cu Comisia la documentele legale. Asta înseamnă că din miile de pagini în română fiecare componentă devine un rezumat în engleză + un tabel cu milestone și targets, împărţite pe fiecare șase luni până în 2026. Adică ce va face statul român – zeci de legi, sute de reforme și de investiţii. Aceste documente legale trebuiau terminate săptămâna asta pentru ca PNRR să intre în consultarea interservice necesară înainte de Colegiul Comisarilor care va aproba planul”, a explicat Cristian Ghinea.

Ministrul Investiţiilor și Proiectelor Europene a menţionat că respectarea calendarului finalizării și transmiterii documentelor legale ale PNRR de către România ar face ca Comisia Europeană să aprobe documentul în această lună, într-o zi pe care nu o poate face publică.

„Ungaria are planul blocat – e aproape cert că anul ăsta nu e aprobat. Bulgaria încă nu l-a trimis oficial pentru că e din criză în criză. Am negociat tot calenda­rul, toţi pașii, toate diferenţele. Dacă ieșim din calendarul ăsta nu e clar când reintrăm. Nu suntem ultima ţară fără plan cum sună calomnia, mai sunt încă opt în urma noastră. Dar nu avem de ce să nu terminăm. (…) Dacă ne ţinem de acest calendar, planul poate fi aprobat pe XX septembrie (data nu este info publică), cum am negociat”, a scris Cristian Ghinea.

Acesta a precizat că a lucrat cu reprezentanţii MIPE și ai altor ministere la finalizarea PNRR inclusiv în timpul ședinţei de Guvern de vineri după-amiaza, la care nu a participat pentru a putea finaliza PNRR.

Ministrul Investiţiilor și Proiectelor Europene a afirmat că tot în seara de vineri, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, a discutat cu el, întrebându-l dacă va finaliza documentele legale ale PNRR în timp util și dacă România mai are Guvern.

„Vestager mă întreabă dacă mai avem guvern, dacă suntem aici și dacă terminăm. Îi zic că da, sunt aici ca soldatul japonez. Râde”, a transmis Cristian Ghinea.

Ministrul Investiţiilor și Proiectelor Europene a adăugat că documentele legale ale PNRR au fost trimise de la MIPE către Comisia Europeană vineri seară la ora 20:10.

„Ora 20.10. Send. Documentele legale sunt trimise și agreate. (…) Acum PNRR e închis. Dacă nu suntem complet idioţi/nu redeschidem săptămâna viitoare, va fi aprobat în septembrie. As promised (în engleză – așa cum am promis)”, a încheiat Cristian Ghinea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.