Economie

Facilitățile fiscale pentru antreprenorii, în dezbaterea Consiliului Local Aiud

Proiectul de hotărâre privind facilitățile fiscale pentru antreprenorii care investesc în municipiul Aiud va intra în dezbaterea Consiliului Local al municipiului Aiud în ședința de joi, 23 septembrie, anunță Primăria municipiului Aiud.

La data de 4 august a fost lansată în dezbatere publică procedura de acordare a unor reduceri de la plata impozitelor pe clădiri și teren, respectiv de aprobare a Schemei de ajutor de minimis pentru atragerea investițiilor și susținerea dezvoltării economice a Municipiului Aiud. În termenul celor 30 de zile lucrătoare cât a stat în dezbatere publică s-a stabilit un interval în care cei interesați au avut posibilitatea de a transmite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, respectiv 09 august 2021 – 20 august 2021.

În intervalul stabilit nu au fost înregistrate propuneri, sugestii și opinii cu caracter de recomandare.

Facilitățile fiscale care se pot acorda sunt următoarele: reducerea de la plata impozitului pe clădiri și pentru terenul aferent (pentru investițiile nou realizate de minim 150.000 euro) pe o perioadă de 3 ani, în limita echivalentului în lei a valorii maxime de 100.000 euro acordate unei întreprinderi unice, respectiv 45.000 de euro societăților care desfășoară activitate în domeniul transportului de mărfuri. Criteriile de acordare a facilităților fiscale sunt: valoarea investiției; numărul de noi locuri de muncă generate; profilul de activitate.

Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul prezentei scheme este de 300.000 euro, defalcată pe perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2023.

Schema de ajutor de minimis va fi publicată pe site-ul municipiului Aiud www.aiud.ro și pe pagina de Facebook, după aprobarea proiectului de către Consiliul Local.

Ce facilități fiscale poate oferi municipalitatea Aiud antreprenorii care investesc în localitate

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.