Administrație

Primăria Alba Iulia organizează dezbatere publică pe tema parcărilor publice

Primăria municipiului Alba Iulia organizează în data de 7 octombrie, de la ora 14, în sala de ședințe a Direcției Programe, din strada Bucovinei nr. 6, o dezbatere publică cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare a parcărilor publice de reşedință aflate în municipiul Alba Iulia.

Proiectul de hotărâre și anexele aferente au fost afișate atât pe site-ul autorității publice, www.apulum.ro, cât și la avizierul acesteia.

Clectarea recomandărilor se va face în scris, specificându-se articolul sau articolele din proiectul de act normativ în discuție, menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului, la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia, din Calea Moților, nr. 5 A, Camera 8 – Registratură, sau în format electronic, pe adresa de e-mail office@apulum.ro.

Luarea cuvântului se face în ordinea înscrierii pe listă, la începutul dezbaterii publice. Timpul alocat luării cuvântului este de 5 minute pentru fiecare participant.

Fiecare participant, după intrarea în sala de ședințe, se va înscrie pe lista de persoane prezente la dezbaterea publică, având asupra sa actul de identitate, respectiv dovada calității de reprezentant al persoanei juridice, după caz.

Potrivit prevederilor art. 7, alin. 10, lit.b) din Legea nr. 52/2003, dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toți solicitanții înscriși la luarea cuvântului și-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în discuție; la dezbaterea publică vor participa obligatoriu inițiatorul și/sau inițiatorii proiectului de act normativ din cadrul instituției sau autorității publice locale, experții și/sau specialiștii care au participat la elaborarea notei de fundamentare, a expunerii de motive, a referatului de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus și persoanele interesate care au făcut recomandări scrise.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.