Social

Acțiune de combatere a conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor în județul Alba

Peste 360 de conducători auto au fost testați de polițiștii rutieri din Alba, noaptea trecută, în cadrul unei acțiuni care a vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor. Polițiștii au depistat patru conducători auto care au urcat la volan după ce au consumat alcool.

În noaptea de 1 spre 2 octombrie 2021, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat, pe raza întregului județ, o amplă acțiune care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere și depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța traficului rutier și conduc autovehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

Polițiștii de la rutieră, sprijiniți de cei de ordine publică au acționat în filtre rutiere și au oprit, pentru control, 369 de conducători auto. În urma testărilor, pentru 4 dintre aceștia au rezultat valori pozitive în ceea ce privește consumul de alcool.

În total, polițiștii au constatat 74 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 21.965 lei, au reținute 7 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.

Față de unul dintre conducătorii auto depistați conducând sub influența alcoolului, pentru care, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din comuna Lopadea Nouă, județul Alba, a fost oprit pe strada Ion Creangă din Aiud, în jurul orei 01,30, de către polițiștii rutieri din Aiud.

Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.