Economie

Este România pregătită pentru a cheltui banii din PNRR?

România este pregătită cu un management de proiect în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în asemenea măsură în care să nu ajungem la întârzieri suplimentare, în ciuda situației politice pe care o traversăm acum, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Alin Chițu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

„Mâine (joi, 27 octombrie 2021 – nota red.), dacă îmi amintesc bine, este întâlnirea din CoRePer (Comitetul Reprezentanților Permanenți în Uniunea Europeană – nota red.) în care va fi aprobat PNRR. Pe 28 (octombrie – nota red.) avem Ecofin în care va fi aprobat planul nostru, urmând ca la începutul lunii noiembrie să avem și aprobarea din Consiliu. Din perspectiva aprobărilor ne apropiem de o finalitate. Acum urmează pași pe care trebuie să-i facem noi în perioada imediat următoare. Noi am construit două planuri: unul în care vom avea un Guvern deplin și un altul în care nu vom avea un Guvern deplin. Vorbim despre patru lucruri esențiale: un HG prin care va fi aprobat PNRR, undeva la început de noiembrie, și apoi vom avea nevoie de trei acte normative, fie printr-o procedură de urgență, fie printr-o lege prin care se vor implementa mecanismul financiar, acordul de împrumut și acordul de contribuție, pentru partea de grant. Lucrurile acestea sunt desfășurate prin Ministerul de Finanțe, în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. În ciuda situației politice pe care o traversăm acum, eu cred că suntem pregătiți cu un management de proiect în asemenea măsură în care să nu ajungem la întârzieri suplimentare în implementarea PNRR. Evident, această schemă de sprijin vine și cu o serie de asumări”, a afirmat secretarul de stat din Ministerul Finanțelor.

În ceea ce privește deficitul bugetar, oficialul a afirmat că există un plan bine definit, în ciuda criticilor recente legate de ultima rectificare.

„Și noi suntem îngrijorați cu privire la deficite, dar cu toate acestea noi credem că avem un plan bine definit în strategia noastră, în ciuda criticilor recente legate de ultima rectificare. De asemenea, cu privire la inflație, suntem atenți la măsurile pe care colegii noștri parlamentari urmează să le ia (pe tarifele la energie – n. r.) care să urmărească și obiectivele de inflație, nu doar cele sociale. Încercăm să articulăm o poziție cu privire la impactul bugetar al acestor măsuri, pentru că acum două săptămâni sau săptămâna trecută, în cadrul comisiilor reunite de la Senat, ideile cu care am intrat au fost unele, iar cele cu care am ieșit altele, în sensul în care impactul bugetar a crescut. Pe de altă parte, pentru a putea depăși momentul total nefericit la care am ajuns din pricina acestui val 4 de CoViD, care se suprapune și crizei energetice, va trebui să susținem bugetar într-un fel sau altul aceste creșteri. Aceste lucruri, din păcate, nu pot să nu aibă un efect asupra deficitului, pentru că o parte din sumele care vor fi îndreptate către schemele de sprijin vor veni de la bugetul de stat”, a subliniat Chițu.

Reprezentanți ai instituțiilor bancare, ai patronatelor și asociațiilor din domeniu participă, marți, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Banking Forum by Financial Intelligence”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.