Economie

Romgaz a finalizat achiziția participației Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră

Romgaz a finalizat luni achiziția participației Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, a anunțat compania românească printr-un comunicat transmis Bursei de la București.

„S.N.G.N Romgaz S.A anunță finalizarea tranzacției de achiziție și transferul tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deține 50% din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră. Tranzacția finalizată astăzi, 1 august 2022, a fost condiționată de îndeplinirea condițiilor suspensive prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 3 mai 2022 între S.N.G.N Romgaz S.A și vânzători. Toate condițiile suspensive au fost îndeplinite cu succes, în raport cu prevederile din contract”, se precizează în comunicatul companiei.

Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, finalizarea tranzacției este un pas important în obținerea independenței energetice a României, într-un moment dificil nu doar pentru țara noastră, ci pentru întreaga Europă.

„În condițiile în care statul român a adoptat și Legea Offshore, iar gazul a fost introdus în taxonomia UE, am speranța că Petrom și Romgaz vor lua cât mai curând decizia finală de investiție pentru proiectul Neptun Deep, astfel încât românii să beneficieze de gazele din Marea Neagră”, a scris pe Facebook ministrul Energiei.

La rândul său, directorul General al Romgaz, Aristotel Jude, consideră că proiectul Neptun Deep are o importanță strategică pentru România în vederea asigurării securității energetice a țării.

„Finalizarea cu succes a tranzacției este o realizare deosebită în portofoliul de business al Romgaz. Proiectul Neptun Deep are o însemnătate importantă și strategică pentru România în vederea asigurării securității energetice a țării noastre, mai ales în actualul context geopolitic. Suntem determinați să trecem la etapa de dezvoltare-exploatare în cel mai scurt timp, alături de partenerul nostru”, a precizat Jude.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.