Politică

Putin proclamă oficial anexarea a patru teritorii ucrainene: „Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele”

Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său. Iar Vladimir Putin spune că Rusia nu urmărește restabilirea Uniunii Sovietice.

Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său, a anunțat într-un discurs președintele rus Vladimir Putin, care a semnat împreună cu liderii acelor provincii „tratatele” de alipire a lor la Federația Rusă și a cerut Ucrainei „să înceteze imediat ostilitățile” și să revină la masa tratativelor, relatează agențiile internaționale de presă.

„Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele”, a promis liderul de la Kremlin, acuzând Occidentul că duce în „război hibrid” împotriva Rusiei.

„Îndemnăm regimul de la Kiev să înceteze imediat atacurile, toate ostilitățile și să revină la masa negocierilor”, a cerut Putin în discursul susținut în fața membrilor guvernului, ai parlamentului și altor reprezentanți ai statului rus.

Totuși, el a asigurat că Rusia nu urmărește restabilirea Uniunii Sovietice. „URSS a dispărut, trecutul nu mai poate fi adus înapoi. Și Rusia nu are nevoie de asta în ziua de azi, nu aspirăm la acest lucru”, a promis Putin.

În schimb, el a acuzat Occidentul că dorește să facă din Rusia o „colonie”. „Occidentul este gata de orice pentru a prezerva sistemul neocolonial care îi permite să paraziteze și, în realitate, să jefuiască lumea întreagă. Ei vor să ne vadă ca pe o colonie”, a remarcat Putin, care crede că „colapsul hegemoniei occidentale” a devenit ireversibil.

El a acuzat de asemenea puterile „anglo-saxone” că sunt autoarele sabotajului de săptămâna aceasta asupra gazoductelor Nord Stream. „Sancțiunile (împotriva Rusiei n.red) nu sunt suficiente pentru anglo-saxoni, au trecut la un sabotaj incredibil”, a susținut liderul de la Kremlin. „Organizând exploziile asupra gazoductelor internaționale (…), ei au început de fapt să distrugă infrastructura energetică europeană”, a acuzat el în continuare.

Putin și liderii proruși instalați de Moscova în cele patru provincii ucrainene parțial ocupate de trupele ruse după invazia începută pe 24 februarie au semnat vineri după-amiază în cadrul unei ceremonii la Marele Palat al Kremlinului tratatele de alipire a acestora la Federația Rusă, în urma unor așa-zise referendumuri desfășurate în acele provincii.

Trupele ruse controlează aproape integral provinciile Lugansk și Herson și circa 60% din Donețk și Zaporojie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.