Etichetă: Colegiul Național Militar Mihai Viteazul

Învățământ

Peste 30.000 de elevi în clase și peste 18.000 în sistem on-line încep școala în județul Alba

Peste 18.000 de elevi din Alba vor începe noul semestru în sistem on-line, iar peste 30.000 vor merge fizic la cursuri, potrivit hotărârii adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, întrunit pentru a aproba scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ preuniversitar.

Economie

Trei elevi de la Colegiul Național Militar au fost confirmați cu noul coronavirus

Trei elevi de clasa a IX-a de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, proveniți din Alba, Maramureş şi Mureş, au fost testați pozitiv pentru coronavirus, iar colegii cu care au intrat în contact au fost izolați, urmând ca luni să se decidă cum anume se vor desfăşura cursurile la această unitate de învățământ aflată, până duminică, în scenariul verde.

Social

Joi începe maratonul Apuseni4Ultra (320 km). Elevul militar Viorel Fleșer este unul dintre cei care au acceptat provocarea

Viorel Fleşer, un tânăr licean din Alba Iulia, care se pregăteşte să servească patria în armata română, va alerga 320 de kilometri, pe parcursul a patru zile, pe traseul Zlatna – Vârtop – Beliş – Sălciua de Jos – Zlatna, în cadrul maratonului Apuseni4Ultra, informează Consiliul Județean Alba.