
Purtarea măştilor de protecţie este obligatorie, începând de marţi, în oraşul Câmpeni, din Munţii Apuseni, prima unitate administrativ-teritorială din judeţul Alba în care autorităţile adoptă o astfel de măsură.
„Se instituie, pe perioada stării de urgenţă, obligativitatea de a purta mască pentru toţi cetăţenii, cât şi pentru persoanele care tranzitează oraşul Câmpeni, începând din 7 aprilie 2020”, este hotărârea adoptată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit unui anunţ postat pe site-ul Primăriei Câmpeni.
Primarul Ioan Călin Andreş a menţionat, pe o reţea de socializare, că un om de afaceri a donat, luni, 2.000 de măşti şi 1.000 de perechi de mănuşi.
„Săptămâna viitoare urmează să mai primim câteva mii de măşti şi mănuşi, apoi, împreună cu o echipă de voluntari, vom distribui gratuit cetăţenilor din Câmpeni aceste măşti şi mănuşi”, a transmis edilul.
Populaţia oraşului Câmpeni este de aproximativ 8.000 de persoane.








