
Șase beneficiari și cinci angajați ai unei case de tip familial pentru vârstnici din Alba Iulia au fost marți depistați pozitiv cu noul coronavirus, acesta fiind cel de-al doilea focar de CoVid-19 înregistrat în județul Alba în cadrul unui asemenea așezământ.
Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, a precizat, pentru Agerpres, că, pe lângă ancheta epidemiologică, a fost declanșată și una a inspectorilor sanitari, pentru a stabili cum a fost posibilă apariția focarului.
Inițial, a fost un singur caz, respectiv un beneficiar al așezământului. Fiind vorba de un centru dedicat vârstnicilor, DSP a decis testarea tuturor beneficiarilor, precum și a întregului personal, fiind depistate încă 11 cazuri de infectare.
Căminul de bătrâni „Casa Noastră Bărăbanț” are o capacitate de cazare de 22 de locuri.
În urmă cu câteva luni, în Alba a mai fost un focar de acest gen într-un așezământ pentru vârstnici, în Ocna Mureș.
Potrivit datelor prezentate marți de DSP, au fost depistate pozitiv în județ într-o singură zi 17 persoane, dintr-un total de 778 de teste prelucrate. De la începutul pandemiei, numărul total al celor infectați este de 1.385, din care 1.073 persoane s-au vindecat, iar 53 au decedat.








