
Cercetătorii de la centrul medical Ichilov din Tel Aviv au anunțat că au descoperit un medicament pentru CoViD-19, cu eficiență de 95%, în urma unui studiu preliminar.
Profesorul Nadir Arber, de la Centrul pentru Prevenirea Cancerului din cadrul spitalului, a testat un medicament dezvoltat de echipa sa pe pacienți cu forme moderate și severe de CoViD-19 și a descoperit că are o eficiență de 95%, scrie Times of Israel, citat de Știrile ProTv.
Arber a declarat că medicamentul EXO-CD24 este ieftin și eficient și trebuie administrat o dată pe zi, timp de 5 zile.
Din cei 30 de pacienți cărora le-a fost administrat tratamentul, 29 au arătat o îmbunătățire după două zile și au fost externați din spital după alte 3 până la 5 zile. Și ultimul pacient și-a revenit, însă a avut nevoie de mai multe zile de recuperare.
Medicamentul combate așa-numita „furtună de citokine”, cauza majorităţii cazurilor de insuficienţă respiratorie la pacienţii diagnosticaţi cu boala CoViD-19. Tratamentul se bazează pe exosomi – mici saci cu lichid pe care organismul îi folosește pentru comunicarea intercelulară – pentru a transporta proteina CD24 în plămâni.
„Această proteină este localizată pe suprafața celulelor și are un rol important în reglarea sistemului imunitar”, a declarat Shiran Shapira, un cercetător din echipa lui Arber.
Tratamentul este administrat prin inhalare, zilnic, timp de câteva minute.
După ce a observat rezultate pozitive ale medicamentului, profesorul Nadir Arber a cerut Ministerului Sănătății să extindă testele clinice la mai mulți pacienți.








