
Doi subofițeri de la jandarmerie aflați în exercițiul funcțiunii au reușit să-l găsească, în weekend-ul care a trecut, pe posesorul unui portmoneu pierdut în Alba Iulia.
O întâmplare cu final fericit a avut loc în acest weekend, când colegii noştri plutonier major Marta Adrian și sergent major Cleja Sebastian, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, au contribuit la restituirea unui portmoneu, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.
În timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați de către o persoană, despre faptul că aceasta a găsit un portmoneu pe jos, şi deşi a încercat să identifice posesoarea, nu a reuşit. În urma discuției purtate şi a verificărilor efectuate, jandarmii au reuşit să depisteze persoana în cauză, iar în scurt timp s-au întâlnit pentru a-i restitui bunul. Aceasta a mulțumit forțelor de ordine pentru promptitudine, apreciind totodată spiritul civic al cetățenilor, mai precizează reprezentanții jandarmilor.








